Concert Les Elephants Bizarres lansare album “Zoologic” în Club Colectiv din BucureştiConcerte

Home » Concerte Club » Concert Les Elephants Bizarres lansare album “Zoologic” în Club Colectiv din Bucureşti

Concerte Club

Concert Les Elephants Bizarres lansare album “Zoologic” în Club Colectiv din Bucureşti

Scris de: Cristina Ghilă / 28 Mar 2014 8:56 pm (3 days ago)

Concert Les Elephants Bizarres  lansare album “Zoologic” în Club Colectiv din Bucureşti

Tweet

Acest eveniment a avut loc in data de 29 Mar 2014.
Vezi alte evenimente cu Calin Crisan, Cosmin Lupan, Deliric, DOC, Les Elephants Bizarres, Sector 7, The Speakers .
Vezi alte evenimente la Colectiv din Bucureşti.

Sâmbătă, 29 martie 2014, trupa Les Elephants Bizarres revine în atenţia fanilor cu lansarea celui de-al doilea album, numit “Zoologic”. Trupa va urca pe scena clubului Colectiv din Bucureşti pentru a cânta atât melodiile de pe noul material, cum ar fi melodiile “Nu Mă Opri”, “Whish (You Were Here)” sau “În Culori”, precum şi melodiile mai vechi precum “Smile” şi “Hello! (Says The Devil)”.

Turma de elefanţi, cum le place băieţilor să se alinte, a luat fiinţă în anul 2007, pornind de la un amestec de electro-pop-punk, urmând ca prima apariţie să o aibă în 2008. Stilul foarte energic şi pozitiv al trupei Les Elephants Bizarres a atras rapid fanii în jurul lor, încă din 2009 urcând pe scenele mari precum cea de la B’ESTFEST, Stufstock, Funk Rock Hotel si Underlondon. După un an 2013 plin de schimbări, trupa revine într-o nouă formulă, de 7 membri, pregătiţi să le ofere fanilor noi hituri de fredonat.

Trupa spune despre albumul “Zoologic” că este cea mai bună variantă muzicală a lor, motiv pentru care mulţi din prietenii Les Elephants Bizarres au fost invitaţi la evenimentul ce marchează lansarea acestuia. Astfel, în seara de 29 martie, pe scena din clubul Colectiv, încălzirea va fi făcută de Călin Crişan şi trupa The Speakers, urmând ca pe durata spectacolului să îşi facă apariţia şi Deliric, Doc, Cosmin Lupan, dar şi echipa Sector 7. De asemenea, publicul va avea ocazia să vizioneze şi cel mai nou videoclip al trupei, pentru piesa “În Culori”, o colaborare cu Deliric.

Bilete pentru lansarea Les Elephants Bizarres “Zoologic”

Biletele pentru evenimentul de lansare din data de 29 martie, din clubul bucureştean Colectiv, sunt disponibile la preţul de 20 de lei, în pre-sale, pe www.myticket.ro si www.iabilet.ro şi 30 de lei la intrarea în club, în seara evenimentului, albumul urmând să fie disponibil din 2 aprilie la magazinele de specialitate.

De asemenea, pentru fanii de acasă, Deezer se va ocupa de live streaming-ul întregului concert.

Colectiv: Bucureşti, Str. Tăbăcarilor nr. 7
Informaţii şi rezervări: 0722 922 962

 

Citeşte despre:
Concerte martie 2014, Calin Crisan, Cosmin Lupan, Deliric, DOC, Les Elephants Bizarres, Sector 7, The Speakers, Rock,
Colectiv, Bucureşti

Bonobo (live) la Electric Castle Festival 2014RAC (DJ Set) în Colectiv din Bucureşti (CONCURS)POZE: Kempes în The Silver Church din Bucureşti